miercuri, 29 septembrie 2010

Relaxare la iarba verde - Comarnic

       Ca toti copiii am avut si eu bunici la tara... sau mai bine zis la casa (fiindca eu mereu am stat la bloc) si imi placea sa merg la ei de dragul de iesi pe afara fara a cobori 7 etaje ;))si pentru ca acolo e zona de munte, aer curat, gradina mare si multe locuri de joaca....
Desi de cand am trecut de pragul copilariei nu am mai fost asa de des, anu trecut de Paste mi-am "corupt" prietenul si l-am adus la Comarnic sa petrecem cateva zile departe de aglomeratia din oras si sa ne bucuram de aer curat cum numai la munte gasesti :)

Livada de meri
Ne-am petrecut timpul facand poze, pentru ca natura ne oferea atatea cadre minunate....
  
Flori....

 




  ...  pomii inverziti...

   
...    O albina preocupata de strangerea polenului ignorand obiectivul camerei ....       
                                                                              
















...  o veverita  ...


Un mielusel cu familia lui :) ... desi sunt ai vecinului le place mai mult iarba noastra ;))


















  Am facut un gratar...



  Apoi am plecat iar la plimbare...


vineri, 24 septembrie 2010

Scuba diving

       Sa inot mi-a fost cel mai greu lucru, pentru ca de inec ma tem cel mai mult... iar la scufundari nu m-as fi gandit ca voi face asa ceva nici macar cand ma uitam la Discovery :) pentru ca eu sunt de la munte si Marea Neagra o vad o data pe an...
       Dar vorba aia "niciodata nu e prea tarziu"... asa ca mai in gluma mai in serios m-am apucat de scuba diving... asta nu inseamna ca am invatat si sa inot, dar cu un costum de neopren si putin curaj poti sa infrunti teama de apa si sa vezi lucruri extraordinare care te imbie la mai mult si nici decum sa dai inapoi.
      Asa k mi-am pus un costum pe mine, un vizor si un tub - am invatat in prealabil cum sa respir sub apa cu tubul si am intrat... cand nu stii sa inoti e placuta senzatia de plutire.


Am prins repede ideea si am invatat si sa inot cat de cat... si asa au inceput aventurile noastre pe mare...

     Mai intai langa digul de la Pescarie...



Aici am facut cunostiinta cu primele vietati ale Marii Negre...

Ac de mare
Crab
 Apoi la 2 Mai unde am cunoscut un calut de mare ...

Calut de mare
Niste pestisori
 Dar tot la Pescarie imi sunt tainele invatarii, primul contact cu apa si aici imi face cea mai mare placere sa vin




Traseu in Bucegi: Sinaia - Lacul Bolboci - Pestera -Babele - Crucea Eroilor

Vara lui 2009 a fost una a traseelor montane pentru noi... la 2 zile dupa ce ne-am intors de la Vf Bucsoiu, am pornit spre Sinaia si am inceput un nou traseu,unul mai lung si mai putin epuizant.
  Ne-am luat o harta a Bucegilor, am vizualizat traseul si am pornit....am luat microbuz pana la cota 1400 (pentru ca pe jos drumul ne era deja cunoscut :D ) ca de acolo sa urcam cu telecabina pana la 2000.
 Era frumos afara si am fi urcat si pe jos, dar aveam febra musculara si mi-era frica sa nu fiu prea obosita sus si sa nu mai pot continua. O ocazie unica era si sa urc cu telecabina pana acolo, nu fusesem niciodata...si asa am putut face si cateva fotografii


Dupa ce am coborat din telecabina am mai consultat o data harta si am pornit pe traseul marcat cu cruce galbena pe Curmatura Vf cu Dor,



Am trecut pe langa multe stane si am avut tovaras de drum un catel mare si blanos. La inceput credeam k o sa ne apere de alti caini, dar s-a dovedit a fi invers. Fiind strain prin acele locuri, dar loial noua, atragea toti cainii din jur si o data am fost pusi in situatia de a-l scapa...si chiar si asa saracu,, tot dupa noi s-a tinut pana am intrat in padure.
Lacul Bolboci vazut de pe culmea Nucet
  Dam ocol lacului ca sa ajungem la cabana Bolboci, iar la baraj ne oprim sa mancam, pentru ca este deja ora 14.
Barajul Bolboci
 La cabana mai facem un pic popas sa luam apa, si sa admiram imprejurimile.Cabana era plina de copii veniti in tabara si nu numai, deoarece in zona este drum accesibil pentru masini.
Foarte impresionata am ramas de pasarile din curtea cabanei, un cocos imens si cateva gaini "bine facute" ;))



Pana la Padina am mers pe jos, pe drumul de masini, dar era foarte prafuit si treceau multe masini mari, iar noi eram tinta prafului

Drumul pe care am venit
Raul Ialomita
Trecem de lac si ajungem la Cheile Tatarului, rezervatie naturala, geologica si paleontologica, caracterizata printr-un peisaj incantator, pe o lungime de 0,5 km

Cheile Tatarului

     Pe aici peisajul este foarte frumos, Ialomita isi croieste drum printre stanci, iar in unele locuri se pot vedea si pestisori.


                                                                              

Incepuse sa se insereze si trebuia sa gasim cabana Padina sa ne cazam. Am luat o camera care avea un balcon mare cu 2 fotolii si o masa,unde dupa ce am mancat ne-am tolanit sa citim - niciodata nu plecam fara carti la noi. Dar oboseala se simte in scurt timp si somnul ne e bun prieten.


A doua zi ne-am trezit devreme, odihniti, am coborat in sala de mese si am mancat un mic dejun de cabana :D ceai cald cu gem si unt. Un adevarat tonic sa incepem ziua :) asa ca am plecat spre Pestera Ialomicioara. Era inca devreme si afara nu misca nimic, am observat ca de cate ori plecam intr-o drumetie reusesc sa ma trezesc devreme si culmea, mi se pare ciudat ca ceilalti nu fac la fel.
 Am ajuns la Pestera la 8, iar nenea de la intrare ne-a zis ca deschide la 9 si nici atunci daca nu sunt cel putin 6 persoane. Era mult de asteptat si mai aveam atatea de vazut, asa ca l-am rugat sa ne lase sa intram cu lanternele (pentru ca nu aprindea lumina pana nu se strangeau cele 6 persoane). Am intra dar pestera este alunecoasa, nu e nici prea amenajata, sunt multe ochiuri de apa si cateva scanduri pe care trebuie sa treci. Ne-am intors si am asteptam pana la 9 jumatate cand cei care au dormit mai mult ca noi s-au hotarat sa plece la o plimbare spre Pestera



In ultimul altar lumina era stinsa, dar ne-am bazat pe lanterne si am continuat sa mergem. Apa era asa limpede incat scandurile de erau sub ea parea ca sunt deasupra si am calcat cu toata increderea ca sa trec mai departe :)) bineinteles k m-am udat pana la piele si a trebuit sa iesim.
Cum mi-am udat adidasii, si altceva de incaltat nu aveam, m-am multumit cu adidasii prietenului meu marimea 45 (el a fost inspirat sa isi ia schimburi de acasa).
Spre Babele am luat telecabina


Era ora 12 si ultima telecabina spre Busteni cobora la 15.45, asa ca ne-am pus inapoi rucsacele si am pornit spre Crucea Eroilor


Intr-o vale un petec de zapada a ramas netopit si era punct de atractie. Ne-am oprit si noi si cum aveam un termos in rucsac, l-am umplut cu zapada sa-l luam la Constanta. (Rex avea sa se bucure de o bulgareala in miezul verii)
         

Sub stratul de zapada



Crucea de pe Caraiman

Valea Prahovei vazuta de la Cruce
                                                     
       La 3 ne-am intors la telecabina si am coborat in Busteni. Am luat un tren si pe la 7 eram in Campina. Ne-am pus termosul cu zapada in congelator si ne-am facut bagajele pentru a doua zi....plecam la Constanta.
Se termina vacanta la munte, dar aveam sa ajungem la mare si sa ne apucam de scuba diving ;)                                       

luni, 20 septembrie 2010

Casa Domneasca de la Brebu

Desi stau la 10 minute de Brebu pana in vara asta nu am fost niciodata sa vad Casa Domneasca, cu scuza "las k e aici aproape am tot timpul".



    Construcţia bisericii a fost începută la 27 iunie 1650 în timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654),care din cauza batranetii si a vemurilor tulburi ale sfarsitului domniei lui, lasa constructia neterminata.In anul 1689 Constantin Brâncoveanu scuteste de dari 52 de localnici pentru a construi şi ajuta la terminarea mănăstirii Brebu. Pentru ca mosia de care dispunea manastirea era prea mica, domnul alunga taranii de pe hotaul Podu Cheii, lucru rar intalnit in vremea aceea, dandu-le in schimb proprietati mai mici ca valoare, starnind nemultumirea acestora.


Lupta dintre călugări şi ţărani a continuat permanent până în anul 1863, când s-a produs secularizarea averilor mănăstireşti şi când mănăstirea a fost transformată în biserică de mir, iar moşiile au trecut în patrimoniul Eforiei Spitalelor civile. În decursul anilor, chiliile s-au ruinat, averea mobilă a fost lichidată la licitaţie, iar casele domneşti au intrat în administraţia Eforiei Spitalelor civile, fiind folosite ca loc de recreaţie a elevelor de la Azilul "Elena Doamna". Mai târziu, aici a funcţionat un sanatoriu, care s-a transformat apoi în preventoriu, iar în 1950-1957 a găzduit un azil de bătrâni. Asupra acestui ansamblu arhitectonic s-a intervenit de două ori: o primă reparaţie a fost făcută în anul 1843, în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu, fiind urmată apoi de o nouă restaurare în anii 1957-1959, realizată sub patronajul Direcţiei Monumentelor Istorice, când monumentul a fost readus la forma iniţială, dându-i-se destinaţia de muzeu.

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Apus de soare la Dunare

Azi am fost pana la Dunare si am prins si apusul soarelui... nu e pentru prima data cand mergem acolo si vedem apusul asa ca m-am hotarat sa adun pozele si sa le pun aici. Toate sunt facute sub podul de la Giurgeni. Acelasi soare care apune in acelasi loc dar de fiecare data o face intr-un mod unic...